Despre simptome…

Din categoria „una calda, una rece”, azi o sa discutam despre

…cum tot romanu` stie cam cum vine treaba cand simti o caldura usoara in obraji si senzatia de presiune in spatele orbitelor, combinata cu o senzatie de moleseala placuta, iti atrage atentia asupra faptului ca poate te-ai indragostit.  Sau poate nu? Apoi, situatia se complica, simtind ceva asemanator fluturasilor in stomac si frisoane strabatandu-ti corpul. Toate astea, semne sigure ale indragostelii. Sau poate nu? Mai mult, te trezesti dimineata cu senzatia c-ai plans toata noaptea, cu lacrimi uscate la coltul ochilor si fara respiratie din cauza nasului infundat? Sigur ai plans „din dragoste ranita„. Sau poate nu?  Si plutesti, intr-o lume doar a ta, o lume populata de lipsa de chef de viata, dorindu-ti sa ai fix ce pana ieri, nu credeai ca o sa pierzi. Ai pierdut dragostea. Sau poate nu? Cafeaua nu mai are gust si prima tigara a zilei sunt acum tabieturi prea putin importante, cheful tau e dus naibii. Da, esti in depresie. Sau poate nu? Ochii sunt stralucitori, arzand de caldura care radiaza din ei, SIGUR esti indragostit iremediabil. Sau poate nu? Si culmea, ai o culoare vie in obraji, inima iti bate mai repede si buzele ti-s uscate de setea pe care-o simti, setea de-a fi langa persoana iubita! E DRAGOSTE! Sau poate nu? Si zambesti tamp in fata monitorului, realizand ca-ti umbla ideile in cap de-a valma, pierzandu-le imediat ce-au aparut si revenind haotic, imediat dupa aia. E dragoste, ce mama dracului, cunosti sentimentul! Sau poate nu? Si durerea din ceafa, sigur o ai din cauza faptului ca te uiti tot timpul in spate, ca s-o vezi alergand dupa tine, despletita si topaind fericita printr-un camp inflorit, de margarete. Sau poate nu? Si usorul tremur al mainilor, tremur pe care nu-l poti controla, e semn sigur ca mainile tale sunt nerabdatoare s-o atinga, s-o mangaie, s-o dezmierde, sa dai la o parte o suvita din parul ei ca s-o poti saruta! Sau poate nu?

Sigur nu.

Sunt la fel de racit ca un patrunjel uitat in congelator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *