Poveste coreeana

O stiti pe aia cu Scufita Rosie care se plimba prin padure si la un moment dat, apare Lupul de dupa un copac: „unde mergi Scufito Rosie?” la care  Scufita: „ma duc la rau ca sa ma spal la 3,14zda!”. Hm?  Daca n-o stiti, sa va zic continuarea: lupul inlemneste si ramane blocat, murmurand; „ay de capu` meu, ce au ajuns sa fie si povestile astea…!”

In acelasi spirit de lup moralist, o sa indraznesc sa va port pe alte meleaguri, avand in vedere faptul ca povestile neaose, romanesti, au ajuns de tot cacatul. In orice poveste romaneasca exista o Alba Ca Zapada care intreprinde actiuni cu tenta secsuala in grup, impreuna cu piticii multi, exista un Zmeu care o violeaza pe Ileana Cosanzeana, exista Harapi Albi care conduc Ferrari uri mancatoare de jeratic si Feti Frumosi cu p*la mare. Plictisitor sa descoperi cai vorbitori, iele, facebook la orice personaj de poveste sau mai rau, generatii de mucosi care freaca ecranul telefonului in loc sa frece „Povesti Nemuritoare”.

Povestea romaneasca nu mai e ce-a fost. De ce n-am incerca ceva cu gust mai….asiatic? Nu v-ati plictisit de sarmale? N-ati incerca un piept de pui facut la wok sau un crevete picant? Poate un parizer de sushi, combinat cu un sake incalzit?  Poate un rahat de caine…ups, dar sa nu anticipam!

Povestea incepe in Coreea. Coreea de Nord sau de Sud, nu prea are importanta. E o poveste coreeana, poveste pe care mucosii de acolo o asculta dupa ce-si mananca seara orezul, inainte de culcare. In povestea asta, apare un nene care avea un caine. Si cainele asta nu avea nimic impotriva. Dimpotriva…cainele asta era un caine fain de tot, latra pe langa casa cu latratul lui coreean, dadea din coada lui coreeana, manca boabe pentru caini care veneau intr-un ambalaj pe care scria in coreeana si bea apa dintr-o cutie de margarina …ati ghicit, tot coreeana.

Pana intr-o zi. Cand cainele ala a scapat din lantul sau coreean si a reusit cumva sa intre in camara stapanului sau coreean. Si acolo, a inceput sa se indoape cu tot felul de chestii: fripturi, paine, salamuri si alte chestii de astea. A gasit si borcanul cu miere si ciocolata si portocalele…si ca orice caine care se respecta, a inceput sa dezvolte preferinte. Si preferinta sa, din acea zi, a inceput sa fie mierea. Mierea coreeana, muncita de albinele coreene a stapanului sau, coreean. Si uite asa, cainele nostru, a inceput sa se indoape in fiecare zi, cu miere. Si manca miere, isi neglija boabele coreene si mancarea sa speciala, coreeana. Si mierea aia, a inceput sa-l faca dulce. Si asa de dulce l-a facuuuuut… de nu-ti vine sa crezi! Cainele era tot numai o dulceata, blana era dulce, limba era dulce, urechile erau dulci, labutele erau dulci, rahatul era dulce….ce mai, faceai un pisu pe el si era gata ceaiul, asa era de dulce cainele nostru.

Intr-o zi, vecinul stapanului de caine coreean, a trecut pe langa gard si a vazut dulceata asta de caine, care statea cu labele in sus langa cusca si tragea un pui de somn dulce ca el de dulce. Si i-a venit vecinului o idee: sa cumpere cainele!

A facut o oferta pe care stapanul cainelui n-a putut-o refuza, dupa multe ceasuri de targuiala coreeana, desfasurata intr-o incapere intunecoasa, unde injuraturile de mama si sclipirea veninoasa a cutitelor au avut rol insemnat. Si vecinul, a plecat cu cainele cel dulce.

L-a legat de o cusca noua, i-a pus un lant frumos, l-a periat, deparazitat si l-a giugiulit, bucurandu-se de dulceata cainelui. Dar, ce sa vezi? Dandu-i de mancare cainelui, acesta a inceput sa manance. Si iar manca boabe de-ale lui coreene, bea apa dintr-o cutie de margarina si latra in coreeana, ca si in zilele bune. Cacatul lui nu mai era dulce, urechile lui nu mai erau dulci, labele lui nu mai aveau dulceata specifica si nici limba, ce sa va mai spun…

Si uite asa, noul stapan al cainelui, s-a ales cu o javra coreana, care nu avea nimic deosebit fata de celelalte potai.

Toate astea fiind zise, asta a fost o poveste coreeana, de unde fiecare trage ce invataminte vrea.

Eu am o singura intrebare: de unde dracu stiau coreenii ca rahatu` cainelui e dulce?

 

(povestea e o adaptare dupa o fabula coreeana al carui nume nu-l cunosc, dar o puteti gasi in volumul „Tigrul cu urechi albe” tradusa de Dan Brudascu si care a ajuns la mine prin viu grai, gratie lu` Penetrel)

Later edit: fabula se numeste „Balega Dulce”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *