Intuneric

Am deschis usa podului si m-am cascat inauntru cam ca vaca la bariera. Ma oamenilor,  tot ce am vazut, era un intuneric mai negru ca intunericul. Cel mai intunecos intuneric dintre toate intunericurile vazute in viata mea.

Asta se intampla in podul scolii, unde m-a pus dracu` sa urc ieri. Ce cautam la scoala in timpul vacantei, nu stiu sa va zic, asta fiind cea mai buna dovada a faptului ca imbatranesc.

Ma rog, stand eu asa in usa podului si cascandu-ma la intunericul cel mai intuneric pe care l-am vazut in viata mea, ciulind urechea ca sa aud bataia aripilor de liliac sau de porumbel speriat de prezenta mea, tragand aerul pe nas si incercand sa identific dupa miros numarul porumbeilor care s-au cacat in intunericul ala, mi-am zis; „azi, am belit p**a”.

Asa a si fost.

O antena buclucasa care trebuia urcata cat mai sus, undeva pe o scoala din Romania. Ca sa aiba urmasii nostri internet, sa stea pe facebook in timpul orelor de informatica, sa se dea pe pornache, sa citeasca expunere.com sau alt rahat de asta digital. O farfurie la vreo 3 kile, cu un cablu in coada, cablu care trebuia sa ajunga la dracu`n praznic, vreo 80 de metri mai incolo, trecand prin pereti, hornuri, intuneric si cacat de porumbel.

Eram singur.

Am pasit in intunericul intunecos, chiorandu-ma cat puteam mai bine si blestemandu-mi copilaria in care nu voiam nici de-al dracului sa mananc morcovi. Bine ar fi fost, acum poate ca vedeam si eu ceva in intunericul ala. N-a fost sa fie, asa ca am aprins lanterna de pe telefon, luand cu acesta ocazie la cunostinta, faptul ca aveam fix pe directia nasului, o grinda cam cat smochinul lui Moise.  Groasa, zdravana, lemn de brad romanesc, astepta fraierii sa dea cu nasu` n ea. Ha ha, mi-am zis: „TEAPA!”

Era prima.

La lumina lanternei mi s-a dezvaluit interiorul podului. Nici urma de porumbei, era un liliac plictisit vreo cativa metri mai incolo, atarnand pe o grinda. Tot podul, plin de grinzi orizontale, la jumate de metru inaltime, un metru si un metru jumate. Dupa aia, era acoperisul. Lumina telefonului a palit si eu m-am facut luminos in momentul in care am dat cu capul de prima grinda. „Ha ha!” am auzit un chirait macabru.

Era grinda: „TEAPA FRAIERE!”

Am injurat printre dinti, incet si delicat, totusi is project manager si n-am cum sa ma dau in stamba in fata clientului. Ma rog, ultima data cand am facut-o, l-am auzit pe sefu` zbierand la telefon: „Remus, nu mai pune oamenii la punct atunci cand sunteti la client!” 

Cacat, acuma n-aveam la cine zbiera, eram singur…

M-am uitat inapoi spre usa, era scara si la picioarele scarii, tot echipamentul de care aveam nevoie. Antena, suportul ei, o rola de cablu, ceva trusa de scule ca o servieta de corporatist, plina cu tot felul de chestii, rucsacul meu cu tot cu laptop si alte maruntisuri. Lanterna, din pics, n-aveam…trebuia sa ma bazez pe flash-ul telefonului la care mai aveam cam jumatate de baterie. M-am uitat din nou in pod si am marait: „bag p**a`n podu` vostru!”

Mi-am facut curaj.

Am pasit in intunericul podului, cu toate sculele, antena, cablul si laptopul, facand ocazional lumina cu telefonul si salutand grinzile care erau la inaltimea de un metru. Un cor de „ha ha” uri si „FRAIERE!” s-a auzit in intunericul ala, era un fel de festival al grinzilor de care dadeam cu capul. Era fain, un fel de gang-bang cu grinzi, atata tot ca nu se vedea nimic. Se mai auzea cate o injuratura, ala eram eu.

Am ajuns la capatul podului, acoperisul cobora in panta abrupta si grinzile incepeau sa fie la distanta mai mica intre ele. Am ajuns la ultimul rand si m-am uitat la coltul unde trebuia sa instalez antena. De cacat, distanta intre grinzi reprezenta o gaura cu diametrul de….aici m-am oprit si am scos pachetul de tigari din buzunar. Stiind ca are 10 centimetri, am inceput sa masor gaura cu el. 60 de centimetri diametru. Am intepenit, incepand sa reflectez la forma ideala a femeilor.

90/60/90.

Stiind ca gaura aia avea 60 de centimetri diametru, o femeie cu forme ideale ar fi intrat acolo. Mi-am adus aminte de Mirabela, la patruj` de ani, era foarte apropiata de standardul asta. Mi-am aprins o tigara in podul scolii, incepand sa reflectez serios la cea mai potrivita modalitate de renuntare si sa ma car dracului acasa, unde ma asteptau bruneta, cainele, o ciorba calda si niste coaste la cuptor. Cu cartofi pai, ca doar silueta nu se intretine fara sacrificii, nu?

Tot uitandu-ma la gaura aia si gandindu-ma la faptul ca Mirabela ar fi incaput acolo, m-am enervat. Am avut un impuls de ala misogin, care-mi ciripea la ureche: „adica ar  putea o femeie si tu nu?”  Si uite asa, am bagat capul intre grinzi, incepand sa avansez centimetru cu centimetru, ajungand sa fiu prins cu talia intre grinzile alea jegoase.

Ajunsesem.

Cu chiu cu vai, m-am intors si am luat antena, am trecut-o cu grija printre grinzi, am reusit sa trag si de capatul cablului si m-am apucat sa mesteresc in intuneric, fara sa vad o geana de lumina. Cumva, am reusit sa iau telefonul si sa-l tin intre dinti, ca sa vad si eu ceva, in timp ce faceam o mufa la capatul cablului.

In momentul ala, s-a auzit ceva in spatele meu.

Am congelat, tineam ditai telefonul Samsung S5-ul in gura, mainile imi erau ocupate, eram plin de paianjeni in cap si pe fata, murdar de cacat de porumbel sau de liliac, naiba le mai stie, bagat pana la jumatate intr-o gaura, pe intuneric. Si in spatele meu, se auzeau zgomote.

Eu aveam o antena de montat.

Mi-am vazut de treaba, putea sa fie oricine in spatele meu, pana trecea de 50 de metri de grinzi, prin intuneric, aveam timp sa termin mufa, sa pun antena, sa ies din gaura aia si sa ma intorc spre el, ca sa-i fac fata.

Era directorul.

„Domnu` cu antena!” s-a auzit soapta sfioasa in spatele meu, in timp ce incercam disperat sa potrivesc codul de culori la cablul ala nenorocit. De regula fac o mufa in cam 30~40 de secunde, de data asta era dezastru, nu vedeam mai nimic, cablul era destul de grosut, eu eram jegos tot si imi curgeau balele pe telefon. Ca idee, S5 ul isi merita renumele, chiar rezista la praf si lichide.  „Domnu` cu antena!” s-a auzit ceva mai tare, in timp ce eu injuram in gand.

Am incercat sa-i raspund omului dar e greu de tot sa vorbesti cand tii telefonul in gura. N-am avut de ales, am pus jos toata treaba si cumva, am reusit sa-mi scot Samsungul din plisc.  Apoi, am inceput sa-mi extrag fizicul din gaura aia, ca sa pot lua o pozitie decenta in fata omului. Doar sunt sef, ce p**a mea.

Directorul, casual styled, pantofiori usori de antilopa, camasa alba, blugi, trendinez omu` daca ma intrebati pe mine, cu o lanterna in mana, il durea pe el in cur de toate  grinzile care asteptau in pod. Deh, om de-al locului, stia cum trebuie sa urci acolo. Eu, imi stergeam un cacat de liliac de pe umar si incercam sa par inteligent.

„Puteti veni pana jos ca sa mutati masina?”

M-am dezumflat instant, jeepu` pe care-l conduc e ditai namila si daca-l pun undeva aiurea, incurca tot cartierul. Omul avea un motiv intemeiat sa ma scoata de acolo. Asa ca, l-am urmat, pana la parter. Unde m-am pomenit ca n-am cheile de la masina.

Erau in rucsac. Rucsacul, in pod.

M-am intors inapoi, har domnului lasasem rucsacul chiar la intrare. Imi iau cheile si cobor, sarind scarile doua cate doua. Cu ocazia asta imi si sucesc lejer glezna intre parter si etajul 1, intr-un loc unde scara era ciobita si mi-a alunecat piciorul.

Ajung in curte, ma duc la masina, ma uit in stanga, ma uit in dreapta… pe langa masina mea putea sa treaca toata armata americana, n-ar fi incurcat pe nimeni. Deschid, ma urc, pornesc motorul si astept vreo 3~4 minute, sa vad si eu ce utilaj trebuie sa apara de dupa coltul scolii.

Nimic.

Opresc motorul, ma dau jos, incep sa ma invart pe langa scoala, il gasesc pe director, statea cu mainile in buzunare, langa poarta scolii, unde era parcata o Dacie:

„Ma scuzati, nu era vorba de masina dumnoavoastra!”

Incepeti sa cititi articolul de la capat fiindca si eu a trebuit s-o iau de la capat.

 

Da, am montat antena pana la urma.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *