Filozofie de corporatie

“In viata vietii mele nu mai vin aici,

Cand ma cheama `n Timisoara, ma transform in arici!”

 

Miorlaia fals Penetrel in timp ce manevram OZN ul  pe Demetriade, incercand sa iesim din sensurile alea giratorii, cu bancheta din spate plina de shopinguri fiindca deh, e sfarsit de saptamana si trebuie sa ne dam prin mol cu platforme de 12. Ma rog, aia cu aventuri prin parcare fiindca parcarea-I conceputa ca o pista de dragstere, nu v-o mai zic.

De ce va povestesc eu toate astea? Fiindca m-ati prins cu chef de zi ploioasa, la Timisoara ploua ca si cum al` de sus a lasat dusul pornit si a plecat de acasa. Unde naiba se poate face inundatie daca nu intr-o zona de campie? In plus, ieri, topaind noi delicat prin parcarea minunata, m-am dat jos de pe bordura, calcand intr-o balta. A fost mishto cand am descoperit cand ma tot duc in jos, masurand balta cu piciorul drept, pe care l-am pierdut acolo.  Penetrel din spate, a prins ocazia: “auzi ba, daca fu*i o tranta, vezi sa n-o lasi gravida!” Am fost de acord cu el.

Sunt zile si zile. Aia de ieri, a fost de natura sa-mi aduca aminte despre solidaritatea  umana, despre spiritul de echipa si despre ala de turma. Tema filozofica, transpusa in realitate. Culmea, de regula realitatile dau tema filozofiei.  Exista insa, o singura realitate transpusa din filozofie, la practica.

Azi, despre spiritul de corporatie.

Stateam ieri  intr-un colt al halei de productie, in timp ce ne uitam la personalul clientului cum munceste cu spor, fiecare om insemnand o rotita din angrenajul international al corporatiei. Astia, erau niste robotei mici, cu niste cipilici idioate in cap, imbracati in culori diverse,  turnand tot felul de prafuri, scotand tot felul de plasticuri, studiind produse finite la lumina neoanelor capabile sa strice ochii si unui tigru,  chiorandu-se unul la altul ca niste alcoolici care-si paseaza sticla de bautura, fara pauza de tigara, fara sa se miste de la post. Pe cuvant, m-am uitat la o gagica cu picioare mishto vreo jumatate de ceas. Am avut timp, aia nu s-a miscat de acolo tot atata timp. Efectiv statea la masina de parca era batuta in cuie.

Ne cascam interesati cand la unu`, cand la celalalt, asteptand sa se aprinda becuri rosii de undeva, sa fie o alarma ca a murit careva cu trompa prinsa in utilaje. Zgomotul era de toata groaza, roboti industriali tacanind, conducte pneumatice fasaind, sirene de avertizare ale utilajelor care dadeau cu spatele prin hala, bocaniturile preselor… era un  bar de negri, atata tot ca se dadea salariu pentru el.

Noi, stateam acolo si faceam survey, incercand sa ne dam seama cum  dracu pot sa lucreze aia asa.  Intre timp, a aparut si o gashca de corporatezi intoliti la H&M si Bershka,  cu pantofii acoperiti de niste botosei de aia de plastic, cu veste pe ei si cu casti in cap. Aia erau elita care merge la traininguri, la teambuilding uri,  freaca HP uri in salile de conferinta, gagici cu manichiura lustruita, la culori discrete si fara ruj pe bot, tipii rasi proaspat si tunsi azi dimineata, pantofi de lac si urme de umeras la sacou. Se vedea de la distanta ca-s adusi de prin alte parti si ca stau la hotel. Fusese o noapte de tot cacatul pentru ei, aratau de parca  mai erau vii. O lula, erau morti de 24 de ore, probabil bausera apa de la robinet din Timisoara.

Era o placere sa-i privesti, comparandu-i cu noi, care stateam  pe niste cutii amarate, cu incaltamintea distrusa de mizeria din parcare si cu botul vanat de la frigul indurat afara, la locul de fumat. Eram clase sociale diferite.

Mi-am permis sa zambesc, ma uitam la gagici, imaginandu-mi ca astea tocmai s-au dat jos de pe schiurile de la teambuilding, ca au un apartament cu bucatarie si sufragerie facute in stil open space si ca in bucataria aia nu se gateste, fiindca ar mirosi draperiile. Nu stiu ce dracu` mi-a venit, la asta ma gandeam, cate lucruri poti  gandi doar uitandu-te la mutra unui om.

Ani de zile m-am tavalit prin birouri, stand in hoteluri, carandu-mi costumele dupa mine, atent la manseta sa se vada ceasul de sub ea, avand grija sa nu iasa camasa din pantalon si injurand sinistru, de fiecare data cand, din cauza caldurii din masina, camasa se botea la talie. Aia cu pata de transpiratie pe camasa, era o tragedie, a fost o vreme cand alegeam camasi pe care nu se vedea asa ceva.  Teambuildinguri si meeting-uri,  tot felul de vizite si intalniri, interviuri si alte cacaturi. Prezentari si sedinte tot la doua zile, discutii nesfarsite cu privire la culoarea coloanelor dintr-un sheet sau fondul  unei prezentari powerpoint.  Ajungea sa ma uit la oricare din grupul care topaia prin fata noastra, ca sa ma vad pe mine intr-un trecut oarecare.

De cacat.

Cultura de corporatie si avantaje: te duci, te distrezi, firma face cinste. Vezi lumea. Stai cu curu intr-un hotel, nu platesti apa si gaz acasa. Iti ridici salariul cu tot felul de targeturi atinse, faci tot felul de deadline uri la ore ciudate din zi si toata lumea da pe spate cand stai doua ore`n plus fata de program. Prima masina, e un Renault. Apoi, treci la avansati, primesti o Skoda sau un Ford. Mercedesul e pentru adevarati, trebuie sa pupi multa lume`n cur sau sa te fu*i cu cineva ca sa-l primesti. Am dreptate si o stiu.

Toate avantajele astea, sunt pentru spiritul de echipa. Pentru sporirea productivitatii, pentru obtinerea unor avantaje in fata altora. Pentru supravietuire in padurea verde, ca sa fii animalul cel mai tare. Ca sa-ti creasca blana si coltii, sa dai din coada secsi, sa-ti straluceasca ochii si sa ranjesti  dimineata ca aia din reclame de iaurt. Ma rog, mai ai si ceva viata personala, de preferinta in acelasi stil. Stiu oameni care asteapta tot anul concediu. Concediul asta e de doua saptamani, iti dai seama care-s alea in momentul in care se umple facebooku de poze din Venetia sau din vreo insula unde se vorbeste spaniola.

Nu generalizez, mai is si aia care rup usa in fiecare zi de vineri ca sa fuga la relaxare in diverse locuri de pe planeta. Da` toti, toti, gandesc la fel. Modul de a gandi pe care corporatia il infiltreaza incet in creierul romanesc, pentru ridicarea productivitatii.

Poze pe culoarele companiei, de la tot felul de concursuri si teambuilding uri, campionate de fotbal intre companii si chefuri organizate in vreun hotel cu piscina. Cupe si medalii obtinute la aceleasi concursuri intre companii,  profil de facebook fericit ca un limbric ce depune oua, plin de poze de grup in care toti ranjesc fasolea. Stai si te uiti ca broasca in teava la cate o poza  facuta de astia, vazand tricouri si blugi  Hilfiger pe curul cuiva, in timp ce sparge un lemn, la o cabana. Ba, voi sunteti seriosi? O pereche de Hilfiger e 5 milioane. Cum dracu` sa-i duci in spate la poiata si sa te apuci de spart lemne cu ei? Si dupa aia, sa-ti faci o poza ca s-o pui pe facebook?

Ma rog,  hai sa revenim, fiindca pierdem contextul.

Stateam si ne uitam la ei, cum treceau pe sub nasul nostru. Noi, eram rechinii din acvariul cu apa rece si sarata, aia erau pestisorii aurii si veseli din acvariul pe care-l are copilul vostru acasa. Daca se spargea sticla dintre noi, probabil ca eu l-as fi mancat pe cretinul ala cu tarlici albastri peste niste pantofi de lac, doar ca sa-l fac sa dispara  si baietii din echipa mea, probabil ar fi rontzait-o pe blonda secsoasa cu rochita model de sarpe, care isi rupea picioarele pe podeaua lustruita a halei. Ranjeam toti ca baba aia din reclama de la Corega, incercand sa realizam ce dracu cauta aia in fieful nostru. N-am ajuns la nici o concluzie, aia trancaneau fericiti despre chestii ipotetice. Erau produsii reali ai unui concept filozofic.

Corporatisti.

Dragi corporatisti, pentru voi, am un extras din putul gandirii lu` Penetrel, om care ieri, scarbit, a reusit cumva sa defineasca tot tabloul. N-am sa pierd timpul cu explicatii si tablou plastic pentru a va face sa intelegeti. O sa-mi dati dreptate in momentul in care o sa cititi enuntul si o sa va uitati in spate sau la colegul de langa voi:

Cand vine ursu`, fiecare fuge pentru el!

Dixit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *