Dimineata pe racoare II

Trebuie sa recunosc faptul ca e cam prea dimineata ca sa-i zic „dimineata”. Ma rog, la 4 dimineata e noapte dar tot dimineata ii spunem, nu-i asa?

E o dimineata din aia in care te trezesti zambind, simti miros de primavara venind, vecinul de sus nu si-a certat copiii pana seara tarziu, Leia a adormit ca un copil cuminte, cu capul pe o perina care cazuse din pat, s-a simtit faptul ca ieri a fost o zi insorita chiar daca mi-am nenorocit manichiura in yala aia, am reusit sa-mi pregatesc expresorul fara sa imprastiu cafeaua prin bucatarie, fara sa calc in vreun pisu de Leia si fara sa dau foc la casa, chibritul s-a aprins din prima, controllerul de tastatura si-a revenit miraculos, temperaturile pe placa de baza sunt normale fara sa-i fi facut ceva calculatorului, e liniste….hm, ori o sa fie o zi buna azi….ori ar fi mai bine sa-mi fie frica sa ies din casa? Dar, destul cu introducerea, v-am spus destule ca sa va fie ciuda ca eu am o dimineata perfecta la ora 4, sa trecem spre subiect.

Azi, despre familia Marta.

Marta astia,  Vasile, Varvara si Dragos, erau vecinii de la apartamentul 20 in blocul unde am stat vreo 29 de ani. (ay de capu` meu ce batran sunt…) Oameni faini, romani asezati, ea de undeva de pe langa Bontida, el…nu mai stiu de unde era… si Dragos, mostenitorul tronului, un pic mai mic decat mine. Ca orice manasturean care se respecta, am invatat de mic despre existenta unor anumite valori culturale, cum ar fi „Rapirea din Serai” pe peretele bucatariei familiei Marta, bibelouri de portelan puse pe macrameu crosetat ca sa nu se zgarie lacul mobilei facute la Gherla, mobila pe care orice proletar o avea in casa pe vremea aia,  persanul facut la Buhusi, persan facut din poliesterul cel mai pur si cu franjuri portocalii pe capete, persan care putea infiorator a sosete nespalate din cauza faptului ca era frecat cu religiozitate in fiecare zi de sambata, cu otet. Tot acolo, in Epoca de Bronz cand eram si eu copil (ay de capu` meu ce batran sunt…) am auzit prima data ca exista la Pascani fabrica zanelor care fabrica perdele si ca perdele ca alea nu exista niciunde, alea sunt mai bune ca in Neckermann (zambesc, unii dintre voi habar n-au ce e Neckermann ul). Tot in casa aia mi-am pierdut si virginitatea (glumeam, da` nu strica sa verific daca mai sunteti  atenti) Acolo am vazut primul episod din Isaura si de regula, duminica seara, la familia Marta se organizau serate selecte unde se ascultau la un boombox Electra, piese culturale grele, de calibru mare, cum ar fi Maria Marcu, Veta Biris, Marioara Lataretu, Liviu Vasilica si of cors, Maria Dragomiroiu. De doua ori pe luna, cu regularitate, scara blocului cu 10 etaje, mirosea a varza, doamna Marta cu usa apartamentului si geamul bucatariei larg deschise, executa magistral un „lușcoș” cu afumatura de pe porcul personal pe care-l cresteau langa bloc intr-un cotet. Nu va spun ca pe locul cotetului vrea Boc acum sa ridice o cladire de 40 de etaje ….fiindca dupa aia o sa-mi spuneti ca ma dau elitist. Tot de doua ori pe luna, usa apartamentului familiei Marta se deschidea larg si doamna Marta zbura pe usa, in acompaniament de „Christosii ma-tii, pleaca in 3,14zda ma-tii acasa la ma-ta si sa nu te mai vad pe aici! Ce ii treaba ta cat beau io, HA?” Asta era hit de talie mondiala si Vasile la betie, era capabil de noua octave. Pentru informarea voastra, Mariah Carey poate doar opt.

Dupa aia, era pace si prietenie intre popoare, alte doua saptamani. Facea parte din microclimatul blocului sa simti adierea unui gris cu lapte, venind de la etajul 4 fiindca regina apartamentului 20, gatea doar cu usa deschisa ca sa nu miroase in casa. Nu mai zic de faptul ca veneam de la scoala, intram in bloc si puteam sa definesc cu precizie, din cate oua a facut doamna Marta omleta in dimineata respectiva, doar ghidandu-ma dupa mirosul care adasta pe scara, ore intregi dupa punerea in scena a produsului finit. Apoi, in casa aia am invatat sa ma tem de doua chestii in viata: de mamaliga, pe care o consider toxica si din care, cu un pic de insistenta, americanii ar putea s-o bage in reactoarele nucleare ale submarinelor. Va zic eu, am vazut o mamaliga sarind pe tavanul apartamentului familiei Marta,  direct de pe aragaz. Ma rog, cred ca n-are rost sa specific faptul ca a fost ajutata oleaca… dar va pot asigura ca mamaliga in stare zburatoare, e periculoasa rau.  A doua chestie de care ma tem, nu v-o spun fiindca trebuie sa ma dau macho pe aici. Cum naiba ar arata un tip in piele neagra care se teme de…am zis ca nu va zic, nu?

Familia Marta. El, in pijamalele comuniste, cu dungi verzi si albastre pe fond alb, Dragos in treningul chinezesc din bumbac 100% pe care poporul frate chinez il trimitea in magazinele poporului frate roman si ea, intr-un vesnic halat de filaturista. Oameni faini…dar sa ne aducem aminte, cati dintre voi nu i-ati avut vecini? Fiecare a avut cate o familie Marta in bloc, nu-i asa?

Vasile, era un pic tractorist, un pic maistru, un pic instalator si un pic electrician. Facea de toate, pe vremea aia era obligatoriu. Pe langa asta, avea si o gramada de deplasari…

Intr-o zi, jucandu-ma cu Dragos pe scara blocului, imaginandu-ne ca suntem indienii din „Comoara din Lacul de argint” si disputand titlul de Winnetou, vine Vasile acasa de la lucru, oleaca obosit, oleaca sictorit, oleaca multumit de faptul ca-si facuse datoria fata de partid si tara muma, la fel ca oricare dintre cei care munceau pe ogoarele patriei pentru dezvoltarea si propasirea ei. Intra omul in scara blocului, se uita in jos la noi cu un zambet obosit si se ghemuieste pe mozaicul rece, oftand greu. Isi pune geanta de masca de gaze pe jos (aia de-o varsta cu mine, stiti ce vreau sa zic), o impinge cu piciorul mai intr-o parte si cu un ton grav, ii spune lui fi`su care simtea ca-i vorba de cea important:

Dragos baiatu` tatii, eu trebuie sa plec in deplasare vreo 2 saptamani. Tu, sa fii cuminte la scoala si sa stii ca in timpu` asta, tu esti barbatul in casa!

Dragos,  respirand pe gura, ca de obicei, cuprins de importanta momentului, se uita in sus la tac`su, cu respect. Imaginea unui puiete de stejar romanesc, crescand langa unul mare, care-i ocroteste dezvoltarea, a fost prima chestie la care m-am gandit eu, la fel de cuprins de importanta momentului. Era o chestie pe care o vedeai in toate tablourile cu Ceausescu: adultul puternic, dirijand si indrumand cresterea tineretului. EPIC!

A fost un moment perfect, intrerupt de faptul ca Dragos si-a tras mucii care deja incepusera sa-i curga spre gura deschisa si, cu ochii sclipind inflacarati de faptul ca o sa ramana el barbat in casa, a spus: „DA TATA! Dar sa nu stai mai mult de doua saptamani, ca nu-mi place sa spal vasele!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *