Despre prosoape

Orice om cu scaun la cap, foloseste masina de spalat……de cel putin doua ori pe saptamana. Corect?

Jena romancei de-a avea cosul de rufe murdare plin, e cunoscuta peste mari si tari. Cand comisia intrunita de soacra si doar de ea insasi, intra in baie si vede cosul de rufe murdare dand pe dinafara, se lasa cu sanctiuni morale, cu priviri taioase si cu agresiune verbala de genu` „tu nespalato, asa-l tii pe fi-miu?”. Ma rog, personal n-am de unde sti daca e pe bune da` din cultura mea generala, cam asa se intampla. Asa ca daca aveti vreo soacra ce va goleste cosul de rufe murdare, bravo voua.

In aceeasi ordine de idei, judecand dupa ce vezi la TV, orice bunaciune, imbracata „haute couture”, poarta Perwollu` cu ea in posetuta si merge cu el la orice serata mai rasarita. Sa nu-mi ziceti ca e nu-i asa, ca ma dezamagiti. La orice event la care ma duc, astept ca vreuna din bunaciunile de acolo sa scoata Perwollu` dintre minunile ce pot fi gasite in poseta oricarei femei si sa se laude cu el. Ma rog, probabil faptu` ca n-am reusit inca sa vad asa ceva, e pur si simplu ca nu ma duc prea des la event-uri de fite.

Toate astea fiind stabilite mai sus, sa trecem la subiectu` articolului, in care un caucazian de varsta medie, pe langa faptu` ca paseste in bucatarie, mai spala si rufe cu masina de spalat. Azi, io in fata masinii de spalat: ganduri si dureri.

Masina de spalat prin definitie, e un obiect cu care barbatii n-au nici o legatura. Are o chestie mare si rotunda in fata, care seamana cu o fereastra de submarin da` e pusa fix invers. Daca as fi fost mic, probabil as fi incercat sa dau drumu` la timer, sa ma bag inauntru si sa vad ce se intampla. Da` am ajuns magar mare la patruj` de ani si nu mai incap. Si masini de spalat unde sa pot intra la cele saptej` si ceva de kile cate am, n-am vazut. Oricum, ideea ramane, asa ceva trebuie incercat macar o data in viata. Alpinismu`, bungee jumpingu` sau parasutismu` ar trebui sa fie fix pix pe langa mia de ture pe minut cate poate face minunatia asta.

Pe de alta parte, in msina de spalat bagi chestii murdare si le scoti curate. Magia se intampla apasand pe trei butoane nenorocite …da` alea trei butoane is o enigma pentru orice barbat. Tastatura mea are 107 butoane si sunt in stare sa cant la ea cand vreau. Tot din tastatura asta ies chestii care fac oamenii sa plaga, sa rada sau sa simta impulsu` sa-mi dea palme. Are litere si cifre, are culori ciudate si cate un viermisor scotand ocazional capu` de sub tasta „Space”.  Cand eu mananc ceva, tastatura mea se indoapa si ea. Ca sa-mi cunosti meniul, e de ajuns sa rastorni tastatura, fiindca pe langa ca poti face o ciorba cu ce gasesti acolo, poti sa-ti dai seama cam cat erau de mari dinozaurii in epoca de piatra. Are o varsta si o viata a ei, specifica.

Masina de spalat are 10 butoane si e in stare sa ma faca sa plang, sa vreau sa-mi dau palme si sa fug d`acasa pe araturile Florestiului. Masina de spalat e instrumentul de tortura perfect pentru orice barbat,  va zic eu… Masina de spalat e obiectu` de care orice barbat se simte agresat si de care se fereste mai rau ca un vampir de funia de usturoi.

Ma rog, n-am sa va povestesc cum si cat se spala pe saptamana in casa asta da` azi dimineata m-am trezit cu o intrebare logica, pusa special pentru a evita intalnirea cu masina de spalat:

daca tot facem dus pentru a fi curati, de ce naiba mai spalam prosoapele?

O părere la “Despre prosoape

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *