De razboi…

Sirenele incepura sa sune la 3 dimineata, cand carturile se schimbau. Forfota specifica schimbarii oamenilor la posturi se inteti, cand si cei liberi iesira, alergand din spatiul stramt de sub teuga, tragandu-si castile in cap si incercand sa imbrace vestele de salvare.

 

Din cabina luminata slab a distrugatorului, ochi obositi studiau ecranele aparaturii, incercand sa depisteze sursa semnalului ce aparuse slab pe unul din monitoare.  Un set de comenzi scurte si tacanitul telegrafului de la masini, prevestira schimbarea de curs si viteza a vasului. Valul de sub etrava incepu sa fosneasca furios si la bordul distrugatorului se lasa linistea dinaintea bataliei, dominata  doar de duduitul celor doua motoare Diesel si de fosnetul apei in contact cu corpul suplu al navei, proiectat  special pentru vanatoare.

Mana capitanului, inclestata pe spatarul scaunului operatorului de sonar, avu o tresarire scurta in momentul in care pe ecranul sonarului  isi facu aparitia un punct osciland usor in partea dreapta, apropiinu-se de centru. Marai in barba, transmitand comanda catre timonier: „curs 30, viteza 20!” incercand sa apropie vasul de sursa semnalului.

Ca un ecou, comanda  repetata de timonier  se auzi in cabina de comanda si silueta intunecata a distrugatorului incepu sa se incline spre tribord,  in timp ce viteza se reduse simtitor.  Isi continua inaintarea in noapte, urmand noul curs iar pe monitorul sonarului,  punctul oscilant începu sa se apropie de mijlocul acestuia. O soapta gatuita se auzi din gura operatorului sonar: „Avem contact clar Sir! Submarin la 004, distanta 1 mila, curs 0, viteza cam  5 noduri, incearca sa se indeparteze!”

Capitanul isi permise un zambet si se indrepta de spate. Se intoarse spre ofiterul de cart si dadu dispozitii pentru inceperea atacului. Comenzile se sucedau in ritm rapid, umbrele oamenilor de la posturile  antisubmarin, agitandu-se frenetic in timp ce incarcau moartea pe sinele lansatoarelor. Distrugatorul se apropie de zona tinta si  in megafoane, se auzi comanda de lansare a grenadelor antisubmarin.

La bordul submarinului, aproape 100 de perechi de ochi priveau tavanul metalic, nituit in cel mai bun otel Krupp, cu pete de rugina si de pe care condensul cadea in picaturi de transpiratie acida, cu gust de vopsea veche si spatiu stramt. Luminile rosii luminau cabina plina de conducte si indicatoare, oamenii intepeniti in cele mai stranii pozitii, asteptau paralizati de groaza transmisa de zgomotul din ce in ce mai apropiat al sonarului de pe distrugator, zgomotul mortii.

Nu era prima oara cand erau sub atac, insa… de data asta, fusese rapid. Distrugatorul nu facuse ture de tatonare si aparuse parca din neant. Operatorul hidrofonului  anuntase zgomot de elice rapide cu doar cateva minute inainte de inceperea atacului si acum, era tarziu ca sa mai poata face ceva. Fusesera prinsi in cursa.

Grenadele antisubmarin  cazura plescaind in apa involburata de elice de la pupa distrugatorului si in acelasi timp, zgomotul motoarelor se intensifica, vasul incepand sa se indeparteze rapid de zona unde acestea urmau sa explodeze. Un viraj scurt in vant, inclina elegant nava,  in timp ce grenadele facura explozie, aruncand in sus  coloane de apa inspumata. Distrugatorul facu o volta si capitanul iesi rapid pe pasarela, scrutand cu binoclul apa rascolita. Zambi, vazand la suprafata resturi de lemn si pete groase de pacura din tancurile de combustibil ale submarinului.

Yea, doar fiindca ma plictiseam, am zis sa va bag oleaca in atmosfera de razboi  pe care o traieste subsemnatul.
Atacul a inceput la ora 18, distrugatorul prezent in parcarea din spatele blocului, executa atac dupa atac, incercand sa sparga toate betoanele din parcare, scobind vesel pe sub balconul meu si nici macar aia cu „mars in 3,14zda ma-tii de strut!” n-a dat rezultate. E primul distrugator de betoane de pe planeta, care are hartie de la Primarie pentru lucrari in afara orelor de liniste pe care-l vad. Sa-mi bag picioarele, asa sa va ganditi, credeam ca administratorul blocului e un fel de Ninja, superprofesionist in a aplana situatii, in a descalci enigme si in a dezlega tot felu` de vraji. Mna, ninja asta de administrator s-a intalnit cu Chuck Norris. Si s-a intors inapoi la el acasa, cu o copie dupa hartia data de Primarie, in care se consfinteste ca un SRL are voie sa dea gauri in parcare, in afara orelor de liniste.

In concluzie, ies impreuna cu restul locatarilor, sa fluturam stegulete albe si sa fim luati prizonieri . Poate ne impusca naibii si scapam de zgomot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.