De jale….

Ca s-a terminat Untoldù stie toata lumea. Si „festivalierii” (apropo, din ce put al gandirii e scoasa expresia asta?) si aia care stau in zona strazii Pavlov …si aia care stau in Printre Ape…si aia din Buna Ziua, aia din Zorilor… cam toata suflarea Clujului cred ca a aflat  si respira usurata.

Fu fain auzii, toata lumea a topait extatica la Armin si la varù Guetta, toata lumea se minuna minunat la vederea artificiului artificios, toata lumea tinu telefonul pe sus ca sa se faca poze minunate, toata lumea dadu check-in din fata zeului DJ-ilor si se infatisara cu miile la altarul ursusului clujean, intru desfatarea gatlejului înfierbântat de urlatul nocturn si pentru ametirea spiritului cu o halba de plastic branduita „UNTOLD”.

Fu magic la Untold dupa cum vazui si auzii dar nu despre asta vroiesc eu sa va vorbesc acuma. Vroiesc sa va ciripesc despre Marian. Care Marian sta la cativa centimetri de mine si are mana grea. Mai grea ca renumele lù Buuren si mai zgomotoasa ca basii lui Guetta cel basist. Marian are mana cat o lopata de aia de neam prost si o sa aflati si voi chestia asta prin ceea ce o sa va povestesc mai jos:

Povestea incepe ca orice poveste spusa de oameni normali si nu untolduita de digei renumiti pe scena Clujului. Incepe la urcarea in autobuz, unde Marian s-a urcat ca un erou la Plevna, impingand eroic doua babe si  calcand pe degete un copil mic ce se tavalea pe scara autobuzului. Ajuns in autobuz, Marian a scos douaj` de lei din buzunar si i-a trantit cu emfaza pe bord, maraind spre nea soferù: „pana la Cluj!”.
Si-a primit biletul si s-a asezat gâfâind ca o  lauza in durerile facerii, direct pe scaunul din fata mea.
M-am uitat peste ochelarii de soare direct la ceafa lui proaspat tunsa, unde un cos imens isi facea aparitia printre valurile de sudoare matinala. Deodorantul  sau, un spray Rexona, judecand dupa depunerile prafoase de pe manecile tricoului,  incerca sa faca fata cu succes mirosului pătrunzător si parfumul meu incepea sa pălească in fata prezentei lui Marian. Apoi, tableta mea a inceput sa clipească si s-a stins fulgerator, lasandu-ma cu jumatate de articol nescris.

Apoi, o viespe care se juca nestingherită prin autobuz, mirosind decolteul pitzipoancei de pe locul 7, a luat-o  razna cu capul si a pierdut controlul  zborului fix pe geamul unde respiratia lui Marian lasa urme aburinde.

O secunda a fost tacere …apoi  s-a auzit un „poc!”

Si aia a fost tot, viespea se transformase intr-o amintire cu aripi, gratie gestului rapid a lui Marian, gest de-a dreptul inuman,  de-a o zdrobi de geamul autobuzului.

Am ridicat spranceana, uitandu-ma la geam si am incercat sa-mi repornesc tableta, zambind amuzat. Tot autobuzul incremenise, Marian avea un ghiul serios pe mana si acesta lovise sticla.

Urmarea? V-o puteti imagina singuri,  deocamdata firma de transport a trebuit sa ne mute in alt autobuz fiindca Marian a reusit sa fisureze geamul. Marian, e la cativa centimetri  de mine, pe partea cealalta a a geamului si asteapta autobuzul  altei firme. Nu are voie sa mai urce in asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *