Cu ulei in freza

Daca iti schimbi uleiul in motor, o saptamana dupa aia, ai unghiile negre. Asta o stie orice motociclist.

In momentul in care desfaci busonul si te apuci de turnat, invariabil o sa dai pe langa. Sau, o sa descoperi tot felul de matrapazlacuri care nu-ti convin si te apuci de lucru. Mai un surub desfacut, mai un cablu care nu sta cum trebuie, mai o carena deplasata, mai o piulita care s-a desfacut din cauza vibratiilor, mai un sticker julit, mai o pata pe vopsea, mai o julitura proaspata in chiuloasa, mai o musca pe parbriz…uite asa, te apuci de retusat si de bibilit, doar nu cumva sa se vada vreo chestie nasoala pe obiect, nu-i asa?

Te apuci fain frumos de curatat, de lustruit, de strans sau de desfacut, de verificat si de admirat, belind ochii la fereastra in care vezi nivelul de ulei, ochii iti fug peste litrometru, peste faruri sau asculti sunetul motorului, in timp ce astepti sa se incalzeasca. Cu mandrie, iti treci mana prin par, alungand de acolo o musca…si uite asa, iti tragi prin freza, o dara de 10W40 Motul 7100 sau alt lichid de asta facut cu inginerie japoneza.

Faza cea mai interesanta, e ca in tara asta sunt mii de motociclisti care umbla cu uleiul in freza, mirosind a toate alea, toti fiind protejati de o prezenta divina, care a facut studii serioase de fizica, toti motociclistii astia fiind dirijati de christosul fizicii, care stapaneste inertia, forta centrifuga, forta centripeta, frecarea si viteza, toti parametrii astia care in ansamblul lor, se numesc „fizica de clasa a VI a”. Christosul asta al fizicii e un Christos la care nu se roaga nimeni. N-am auzit pe nimeni sa zica „Ocroteste-mi cauciucurile” sau „inger ingerasul meu, trasa buna ajuta-ma sa iau eu”. Nici „asfalt uscat da-mi doamne”  ori „de voblajul diabolic pazeste-ma christoase”. Nimic din toate astea, Christosul asta al fizicii ne face la toti servicii, fara sa-l rugam ceva. Efectiv ne da, ca asa suntem noi, mai simpatici. Mno bine, recunosc: nu suntem chiar asa simpatici fiindca uneori ne mai dam pe polizor, asta inseamna ca Christosu` asta al nostru considera ca avem pacate fata de adevarata religie,  da` sa stiti ca de aia scapam ca sa povestim, fiindca ne-am miruit anterior. Iarta-ma doamne Christoase al fizicii, nu ma lasa in durerea asfaltului si apara-ma de pacatul franarii cu  fata in curba, amin!

Ne miruim toti cu 10W40 si nu ajungem niciunu` la stirile de la Antena 3, cum a ajuns parlamentaru` ala de il dadea o tanti cu ulei in freza. Asta-i discriminare. Pe de alta parte, nu ma pot abtine sa remarc faptul ca pe cretinul ala si pe tanti aia care da oameni cu ulei in cap, in plin Parlament al Romaniei, i-a ales cineva.

Traim intr-o tara plina de oameni cu ulei in freza din cate bag seama…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *