Ai carte, ai parte. Ai bani, ai fani.

Stateam in lumea mea, cu popoul meu cel secsi pe o bucata de lemn plouata si ma uitam la peisajul strazii care-mi topaia prin fata, intrebandu-ma ce naiba ii determina pe oameni sa alerge ca disperatii prin ploaia usoara „ghe la Cluuuj…”

Intotdeauna cand te uiti la oameni,  dau impresia ca momentul in care traiesc e ultimul si ca peste 5 minute se termina Planeta, vine Isus sau bomba rusilor. Intotdeauna intr-o continua miscare, ca pestisorii in acvariu, unu` se misca mai incet, tragandu-si burta de bere, alta fuge pe tocuri cu sacosa`n mana, copiii alearga ca Leia cand ii dau liber, altii se misca chiar si atunci cand vorbesc, gesticuland mai mult sau mai putin, nu vezi unul sa-si controleze miscarile, n-ai impresia niciodata ca oamenii sunt linistiti.

Priviti din afara, oamenii sunt interesanti. Intotdeauna poti sa-ti pui intrebari, doar privind un om. Prima din ele, in caz ca omul te intereseaza e: „ce-l determina sa fie asa?

Nu multi ne punem intrebarea asta si nici nu va invit s-o faceti prea des. E pur si simplu un exercitiu de imaginatie, care n-ar trebui sa va dea batai de cap, doar le aveti si voi pe ale voastre, n-aveti timp de asa ceva.

Eu am. Asa ca, imi pun intrebarea asta relativ des, dand de regula raspunsuri corecte sau, daca sunt gresite, nu aflu oricum. Traiesc intr-o bula unde concluziile sunt corecte sau, unde nu-i nimeni sa le contrazica, cu privire la aspectul asta. Sa-i zicem „lumea lu` Remus

Bon, acum avand in vedere ca v-am lamurit cu privire la aspect, sa revenim la momentul in care stateam eu in lumea mea, cu fundu` pe o bucata de lemn plouata si ma uitam la oamenii care topaiau prin fata mea, facand tot felul de chestii. Oricum, priviti din punctul meu de vedere, toti erau agitati, fugeau in stanga, in dreapta, vorbeau la telefon gesticuland, era si o pereche care se certa…parca eram la casa de nebuni, atata tot ca stabilimentul se mutase in statia de autobuz.

Normal, in timp ce-mi faceam exercitiul de analiza, ascuns dupa sticla ochelarilor de soare, imi permiteam sa aud si ce se vorbeste:

„ca e porc, uite de aia! Daca tu-l mai suni esti proasta!” (el, gesticuland,  in cearta perechii de langa mine. El, avea un siret dezlegat la adidasi si ea, cara o sacosa cu de-ale gurii. Ce m-a frapat, era faptul ca langa PET ul de bere proasta care scotea capul din sacosa, se vedeau niste cereale Nestle care nu-s tocmai ieftine…)

„mama, sunt in statie, nu mai am cum sa ajung pana la magazin. Vin acasa in jumatate de ora si poate gasesc in Floresti” (o tanti, gesticuland, in timp ce vorbea la telefon cu ma-sa. Telefonul, un Nokia 3110 cu licurici lipit pe el.)

„Floresti? Gilau?” (un nene, gesticuland intrebator cu mana, in timp ce trecea pe la fiecare, chestionandu-i cu privire la destinatie si cautandu-si clienti. Pe nenea asta cu mustata, il stiu de ceva timp. Sunt o mutra relativ usor de retinut, avand in vedere cum ma imbrac. El insa…insista, in ciuda faptului ca refuz de fiecare data.)

„ma doare in pul@ ma, ma doare in pul@!” (un nene, vorbind cu altul, pe marginea trotuarului, intr-o discutie cu privire la activitatea sa de muncitor in constructii, de unde plecase subit, subliniindu-si pul@ cu gesturi vizibile. Tigara, un Winchester scurt, se termina intre degetele lui, uitase de ea)

„esti prost!” (interlocutorul sau, tragand o flegma in rigola si bagandu-si mainile in buzunarele pantalonilor de stofa. Am impresia ca se juca cu …habar n-am cu ce, urasc buzunarele la pantalonii de stofa, tocmai din cauza ca au o pozitie de tot cacatu`. Blugii-s mai practici, arata mai bine si nici nu risti sa-ti freci picsu` de fiecare data cand bagi mana-n buzunar)

„oooof….” (o gagicuta, plimbandu-se pe tocurile cizmelor de piele intoarsa, butonandu-si telefonul cu gesturi febrile si ridicandu-si ochii exasperata spre ceruri, de unde trebuia sa-i trimita al` de sus…ceva? Ma rodea sa-i spun ca in zona releelor de telefonie mobile, intotdeauna semnalul e prost. E un releu cat Casa Poporului fix langa statie)

Cireasa de pe varfu` tortului insa… intre doi tipi:

Ma, eu ma las de fumat si de baut!

Mno, da` ce ti-o venit?” intreba interlocutorul.

„… am credit in franci elvetieni!

Mdea. Ma las de exercitii de imaginatie, o perioada.

Mentalitatea romaneasca si modul de-a misca planeta al romanului, se reduc la regula din titlu.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *